andreea ferigeanu

Suntem în tren spre Roma. Ovidiu răsfoiește cu greu o revistă în italiană – Condé Nest, Traveller, în timp ce eu încerc să fac o trecere în revistă a ultimelor zile petrecute în Sperlonga. Ne îndreptăm spre Roma. Nu aș fi crezut niciodată că un drum spre Roma ar fi putea fi unul nostalgic și ușor melancolic. Mă încântă, dar mi se rupe sufletul că părăsesc un orășel primitor, plin, plin de flori, micuț, pe coasta mării Tireniane, la doar două ore de Roma, în provincia Latina.

Aici și-o ardea împăratul Tiberius, era reședința lui de vară. Își făcea siesta într-o peșteră ce poartă acum numele de Grota lui Tiberius (poză mai jos), unde era răcoare, liniște, un loc perfect de cafeluță. Își turnase și o vilă din care au mai rămas acum câteva ruine, le umpluse de statui – și pe vilă, și pe grotă, își improvizase o pescărie, avea canalizare, încălzire, ce să mai, era casa de la țară în momentele în care să fii împărat devenea obositor, când responsabilitățile erau prea mari, când prefera să fie singur și pensativ.

În a doua parte a vieții, Tiberius a părăsit Roma pentru totdeauna, când, aparent, totul o lua în jos în viața lui, suferea după moartea fiului său, de depresii și de boli. S-a retras în Capri unde s-a lăsat pradă exceselor sexuale. Zona Sperlonga-Fondi-Gaeta a rămas șarmantă și fără pretenții, majoritatea turiștilor fiind romani sau italieni, un loc deloc aglomerat.

Am străbătut orășelul până la peșteră, am mers prin soare, era cald, era superb și miroasea a mare. Dacă vizitați peștera, veți vedea și ce a mai rămas din vilă, dar și Muzeul Arheologic din Sperlonga care-i musai de văzut. Aici se adăpstesc bucăți originale din statuile găsite în vilă și în peșteră, dar și reconstrucții ale unor scene din mitul lui Ulise în proporția de aur.

În rest, am mâncat bine, am băut bine, m-am reîndrăgostit de limoncello, am mers o grămadă pe jos, am vorbit 10% în italiană și restul prin semne, am stat la pahare de vin pe stradă unde se strângeau tineri localnici care ne mai spuneau una-alta despre vinul local, făceau glume și își trăiau bucuria, eram într-un film italienesc, Call me by your name poate, iată că scenele astea boeme nu au apărut de nicăierea. Ziua am stat pe aperoale și apă frizzante, ne-a bătut soarele în cap, am stat la plajă, m-am împrietenit cu marea, am visat la nemărginire.

Am iubit plaja pentru că nu era împânzită de clădiri sufocante de 10 etaje, ci de hoteluri de 3-4 etaje, cu balcoane mari, înflorite, din beton, nu din sticlă, cochete, care se încadrau în peisaj, de parcă cineva își pusese o problemă estetică când le-a proiectat, erau aerisite, și lăsau natura să-și facă de cap, lăsau cactușii să crească cât voiau ei și palmierii să facă umbră la mare, nu la Piața Unirii.

Am prins o procesiune catolică ce se desfășura prin tot orașul, printre străduțele înguste, sărbătoreau Corpus Christi, atârnaseră un soi de draperii la toate colțurile de stradă, uși, intrări – care presupun că aminteau de pânza de in (giulgiul) în care ar fi fost acoperit Iisus, au pus coroane de flori peste tot, au improvizat mici altare pe trepte, tot orașul avea un aer mistic cu miros de tămâie. Pe la 9 seara am ajuns la un winebar ce fusese și el victimă procesiunii, adică închis temporar, intrarea fiind și ea acoperită. Băieții ne-au făcut semn să așteptăm 5 minute, să treacă alaiul, căci apoi, gata, se termină. Au trecut, s-au închinat și, imediat după, au început să strângă florile, candelele, draperiile, fiecare punea mâna să readucă normalul pe acele străduțe. În 2 minute, procesiunea parcă nici n-ar fi fost. Ne-am așezat pe trepte și am băut un soi local, l-am sărbătorit și noi pe Iisus, m-am sărbătorit pe mine, așa cum știm noi și m-am gândit că ceva acolo o fi, dacă așa noroc am, să fac 30 de ani în așa loc.

A început să plouă. Trecem prin munți încoronați de orășele mici și cochete. Suntem în Sezze Romano. Ne apropiem. E foarte înnorat, dar soarele tot mai răzbește și aruncă câteva raze ce străbat orizontul, spărgând norii. Sperăm să nu plouă în Roma.

În Roma am stat doar o zi, dar despre Roma nu se poate scrie. Doar că a plouat și că pescărușii, acolo, sunt giganți.