andreea ferigeanu

Un tip povestește la radio despre Frank Sinatra. Aparent, Sinatra era extrem de talentat, uman în adevăratul sens al cuvântului, cu sensibilități exacerbate, cu bunătate, dar și cu reacții mai mult sau mai puțin justificate, ușor coleric, impulsiv, fiind mereu gata să dea o palmă oricui făcea ceva care să-l deranjeze. Făcea 12 dușuri pe zi și mirosea mereu a lavandă. Și-a detestat bătrânețile și a fost înmormântat cu o sticlă de Jack și un pachet de Camel.

M-a pus pe gânduri umanitatea lui Sinatra – de multe ori, parcă uităm că umanitatea are de-a face și cu imperfecțiunile atât fizice, dar mai ales morale, cu hibele, cu viciile, cu tot ceea ce este stricat, cu tot ceea ce lipsește sau cu preamultul. Trăim niște vremuri în care umanitatea nu-și prea mai are locul, în care caricaturile jignesc, iar oamenii își fac un scop din a-și valida emoțiile, indiferent de natura lor, în care adevărul e de mai multe feluri.

Am fost la biserică de Înviere, fostă cârciumă, într-un cartier din Câmpulung. Un leagăn al bețivilor ce a devenit un leagăn al credincioșilor – fericirea și beatitudinea, se regăseau, cu siguranță, în ambele lăcașuri. Merg din când în când la biserică, de Paște, când se ivește ocazia, ca să fac pe observatorul, îmi place să fiu geană pe credincioși, să văd care e atmosfera, ce se dă…asta știm. Merg, poate, să văd și dacă mă regăsesc – un barometru al credinței mele, care și de data asta a rămas inert. Rămâne doar un experiment social, un moment de reflecție, de meditație, o căutare interioară, dar și exterioară.

Se pare (nu-mi mai amintesc bine dacă așa e peste tot) că nu există un preambul, un preludiu al Luminii Sfânte, nu se cântă, nu se numără invers, pur și simplu se așteaptă în liniște, afară, până la 11.59, când iese preotul, chemându-i pe credincioși Veniți, de luați lumină!

Până să apară preotul cu Lumina, oamenii din jur vorbeau, râdeau, bârfeau, se făleau, în șoaptă, desigur, fără să deranjeze neapărat, dar cât să îi auzi, ciulind urechile la vorbele lor, dacă ești ca mine și te roade curiozitatea, pentru că ai mici accese de tușică. Oamenii erau ca-n fiecare zi, se comportau firesc, fie că așteptau Lumina, fie că așteptau autobuzul.

Am luat lumină, și am dat la rândul nostru mai departe. Lumina se împarte.

În clipele în care se citea din Evanghelie și oamenii mormăiau pe note Hristos a înviat din morți… firescul devenea fermecător, un farmec comun – umanitatea însăși.