andreea ferigeanu

Mâncam o merdenea și meditam la măreția foietajului. Merdenele, pateuri, plăcinte, toate cu multe foi crocante care cad pe tine, pe jos, peste tot când muști din ele și te umpli de firimituri, muști din ele, se aude un craanț fin și dispar în neant. În viziunea mea, trebuie să existe un echilibru perfect între umplutură și foietaj, să fie o cantitate egală, să nu mănânci compoziție de mere sau de brânză goală, căci aia e doar puțin grețoasă și lipsită de farmec, plăcintele alea cu 3 degete de brânză și o foaie amărâtă de foietaj sunt doar deprimante și trag a sărăcie. Bogăția stă în foietaj! Of. Prefer mult foietaj în detrimentul umpluturii, mai ales colțurile alea groase unde se îndoaie coca, sau marginile, ador marginile, unde este foaie peste foaie peste foaie îndoită și e și mai crocantă și mai gustoasă, mai sărată, o nebunie, saleurile sunt geniale, par a fi o invenție de cucina povera balcanico-comunistă sau nouăzecistă, habar n-am, e ceva unic. Și parcă nici nu mai sunt ca atunci când eram mică – un foietaj explodat cu nițel susan, gol, ce se sfărâma la atingere, din care puteai mânca la nesfârșit, până când aveai la gât un guler de foietaj mic și mărunt de care era și păcat să te scuturi.