andreea ferigeanu

Mândră cetățeană a sectorului 2, de 3 zile nu am apă caldă, iar asta nici nu mai e o dramă. Vorbeam ieri cu o prietenă și îi aruncasem în zbor că iar nu e apă și că trebuie să-mi fac duș. Ea duce o viață anostă, închistată în rutina centralei care cerne apă rece, apă caldă, oricând, fără să clipească. O viață lipsită de spirit. Termoficarea bucureșteană te face să simți că trăiești. Se minuna și se întreba de ce nu mă mut, cum e posibil, concluzionând că nu se va muta niciodată în sectorul 2. Mi-am pus oala de ciorbă la fiert – departe de mine gândul de a face ciorbă, a devenit oala de criză, cea mai încăpătoare, în care fierb doar apă, fără să pun legume în ea. E apa de curățire. Uneori uit de ea prea mult pe foc, dar combin cu apă rece de la duș, din care, slavă cerului, avem din plin. Și mă gândeam așa că e o artă să te speli la oală/lighean, o artă de mult apusă, iată, puțini dintre noi avem încă privilegiul de a ne bucura de ea. Uneori când îmi torn apă cu cana pe păr, îmi amintesc de scenele de film cu fetele din epoca victoriană care se spălau și ele la copaie și aveau o femeie care le ajuta, le spăla, le pieptăna, și închid ochii și sunt afară, într-o grădină, la 30 de grade și aștept să vină duduia cu prosopul să-mi șteargă părul proaspăt spălat cu apă de urzici, și adie vântul răcoros, mi se face pielea de găină, e puțin rece, dar plăcut, miroase a iarbă și a pământ ud, foșnesc frunzele și cerul e senin. Deschid ochii, cu senzația răcoroasă adânc întipărită în minte și dau drumul la apa rece ca să mă clătesc bine, gândindu-mă că îmi crește imunitatea, corp sănătos, apa rece ne trezește celulele, creierul, simțurile, totul reînvie. E o artă să-ți speli părul – cu apă rece de la duș, pe lungime, ca să economisești timp și apă caldă, torni apă încălzită doar pe scalp, șamponezi frenetic cu șampon scump care ar trebui lăsat să acționeze – nu-i timp, nici răbdare, șampon e, apă nu, te clătești – la fel, mai întâi pe lungime cu apă rece, apoi pe scalp cu apă caldă, iar la final, întotdeauna cu apă caldă, ca să rămână călduț în prosop. E tehnică, e artă și multă experiență. Povești de viață – aș face un grup de sprijin, întâlniri săptămânale cu bucureștenii care nu au apă caldă, să împărășim experiențe, tips and tricks, „Sunt Andreea și nu am apă caldă”, ne-am face ONG, asociație, am lua fonduri din care ne-am cumpăra ligheane noi, nu ne-am muta, nu ne-am pune centrale, n-am mai știi ce e viața apoi, am trăi degeaba, făcând duș oricum, oricând, fără obstacole, fără bucuria călătoriei, pentru noi, dușul e mereu altfel, niciodată la fel, panta rhei, mai puțin apa caldă.